Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, şi-a exprimat, duminică, opţiunea de vot la secţia de votare 48 de la Colegiul economic ‘Virgil Madgearu’, prilej cu care i-a îndemnat pe toţi românii să iasă la vot.
‘Îi îndemn pe toţi românii să vină la vot, pentru că vorbim despre un act de responsabilitate civică. Este indicat ca fiecare om să decidă cine îl va reprezenta în viitorul Parlament al României’, a spus Chiliman, adăugând că este optimist în ce priveşte prezenţa la vot.
‘Este o zi care se anunţă frumoasă şi cred că acest lucru va conta mult în ce priveşte prezenţa la vot a românilor’, a afirmat liberalul.
Andrei Chiliman, care îşi sărbătoreşte duminică onomastica, nu a uitat să le ureze ‘La mulţi ani’ tuturor celor care poartă numele de Andrei sau Andreea.
El a venit la secţia de votare însoţit de liderii PNL Crin Antonescu şi Ludovic Orban.
Spune-ti parerea