Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Democrat-Liberal (PD-L), Cătălin Flutur, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va dispune demontarea tuturor bannerelor electorale ale candidaţilor PD-L la alegerile parlamentare.
Măsura va fi luată în urma divergenţelor de vineri cu Alianţa PSD+PC şi PNL, care au acuzat PD-L că a furat mai multe bannere electorale afişate în spaţii publice.
‘Este regretabil ce se întâmplă. PD-L va renunţa la tot ce înseamnă bannere, dacă am ajuns să ne batem de la bannere. Vom face în aşa fel încât să nu mai existe motive de scandal. Probabil că îi deranjează prea mult culoarea portocalie. Eu nu fac decât să îi invit la dezbateri pe idei şi proiecte’, a afirmat Flutur.
Liderul local al PD-L a anunţat că va depune plângere împotriva membrilor PSD+PC şi PNL care au încercat, vineri dimineaţă, să intre în sediul PD-L, unde bănuiau că se află mai multe bannere care le aparţin şi care au fost furate. El îi acuză pe adversarii politici de violarea şi distrugerea sediului, dar şi de agresiune asupra membrilor PD-L.
Vineri dimineaţă, trei dintre candidaţii PSD+PC la parlamentare, dar şi doi candidaţi ai PNL, însoţiţi de mai mulţi membri ai acestor formaţiuni politice, au venit la sediul PD-L, susţinând că vor să recupereze materiale electorale. Pentru că acţiunea nu a avut succes, aceştia au făcut apel la Justiţie, pentru a obţine mandat de percheziţie, însă magistraţii au respins solicitarea.
În timp ce se aflau în faţa sediului PD-L, un tânăr a fost prins ieşind înfăşurat în bucăţi dintr-un banner electoral al candidatului PSD+PC la Camera Deputaţilor în colegiul 6 Botoşani, Liviu Conţac.
Spune-ti parerea