Corespondentul AGERPRES, Ruxandra Constantinescu, transmite: Cele două secţii de vot organizate la Ambasada României (secţiile 77 şi 78) din capitala spaniolă s-au deschis duminică la ora locală 07.00 (08.00, ora României).
”Avem suficiente buletine de vot, la cele două secţii, aproape pentru atâţi români câţi au domiciliul în Madrid – 50.000 de persoane”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele secţiei de votare 78, Aurel Mailat.
Cetăţenii români cu drept de vot din Spania vor avea la dispoziţie, pentru scrutinul parlamentar din 30 noiembrie, 20 de secţii de votare, ei putând vota la oricare dintre acestea, indiferent de localitatea în care au domiciliul. Ambasada României la Madrid nu poate estima numărul românilor care s-ar putea prezenta la vot în 30 noiembrie, argumentând că la actualele alegeri apar doi noi factori ce pot avea influenţă asupra acestui aspect: creşterea numărului secţiilor de vot şi noutatea sistemului electoral.
Pentru a putea vota, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în Spania trebuie să se prezinte la secţiile de votare de aici cu paşaportul sau cartea de identitate românească, însoţite de un act doveditor privind reşedinţa, eliberat de autorităţile spaniole: certificat de cetăţean comunitar, permis de reşedinţă (temporară sau permanentă), dovadă de înscriere la primărie sau dovada oficială a depunerii actelor pentru obţinerea certificatului de cetăţean comunitar, ori paşaportul românesc simplu în care este înscrisă stabilirea domiciliului în Spania. Persoanele cu dublă cetăţenie pot vota prezentând un act de identitate românesc şi un act de identitate spaniol (DNI, paşaport) în care este înscris domiciliul sau reşedinţa în Spania.
Cele 20 de secţii de vot organizate în Spania pentru alegerile din 30 noiembrie sunt:
Madrid 1 (Avda. Alfonso XIII no. 157 – Ambasada),
Madrid 2 (Avda. Alfonso XIII no. 157 – Ambasada),
Alcala de Henares (C/ Infantado no.2 – Colegio Daioz y Velarde),
Coslada (Avda. de la Constitución no. 47 – Casa Consistorial),
Torrejon de Ardoz (Avda. de la Constitucíon no. 9 – Colegio Buen Gobernador),
Ciudad Real (Carretera de Fuensanta no. 18 – Centro Social Larache),
Alcazar de San Juan (Plaza de España S/N – Centro Cívico Municipal),
Barcelona, (C/ San Juan de la Salle no. 35 bis – Consulat),
Tarragona (Plaza Pallol S/N – Antigua Audiencia),
Palma de Mallorca (Calle Eusebio Estada no.48 – Centro Casal de Inmigrantes),
Sevilla (C/ Nicaragua no. 18 – Consulat),
Roquetas de Mar (Pabellon Infanta Cristina – Carretera De Alicun),
Murcia, (Avda. De Los Rectores no. 3 – Edificio Paraninfo),
Castellon de la Plana (Paseo Ribalta S/N – Pavilionul Municipal ‘La Pergola’),
Alicante (C/ Rafael Terol no. 10 – Negociado de Estadistica),
Valencia (C/ Francisco Tarrega no.7), Bilbao (C/ Pelota no. 10 – Centro Municipal de Distrito Ibaiondo),
Santiago de Compostela (Avenida de Raxoi s/n – Edificio Paso de Raxoi),
Malaga (Avda. Isaac Peral no. 24) şi
Zaragoza (Plaza Mayor no. 2 – Centro Cívico ‘San Jose’).
Spune-ti parerea