Actorul Dan Puric revine la Amfiteatrul Deschis Team Work,
marţi seară, la ora 18,00, în amfiteatrul Odobescu al Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti.
”De fiecare dată unic, actorul aduce emoţia, gândurile şi tăcerea lui. Întrebarea cine suntem cu
adevărat va căpăta, cu siguranţă, noi sensuri. Nu e o întâlnire obişnuită, e o întalnire care uneşte
sufletele cu Dan Puric. Al nostru”, se arată într-un comunicat al Organizaţiei pentru tineret Team
Work.
Dan Puric vine la Amfiteatrul Deschis Team Work în ziua în care împlineşte 49 de ani. El s-a
născut la 12 februarie 1959, fiind absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică
“I.L.Caragiale”, Bucureşti, clasa prof.univ.dr. Dem Rădulescu. În perioada 1985-1988 a fost actor la
Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani, iar din 1988 până în prezent a jucat la Teatrul Naţional
“I.L.Caragiale”.
Spectacolele sale – ”Toujours l’amour”, ”Made in Romania”, ”Costumele”, ”Don Quijote” – au
fost jucate în multe ţări. În film, Dan Puric a jucat rolul principal în coproducţia româno-sârbă ”Broken
Youth”, regia Maria Marek, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de Televiziunile
BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt, RTL. A mai jucat şi în filme pentru Televiziunea din
Lausanne, Elveţia.
A obţinut Marele Premiu la cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional de Monodrama din
Bitola, Macedonia, 2006, Premiul “Aristizza Romanescu” al Academiei Române pentru realizările din
cinema şi teatru, Premiul UNITER pentru Teatru Non-verbal, 2003, Marele Premiu UNESCO pentru
Dezvoltare Culturală – “pentru promovarea artei scenice româneşti în străinătate (modalităţi de
exprimare scenică), Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler – “pentru servicii
excepţionale în cultură”, 2000.
Amfiteatrul Deschis Team Work reprezintă oportunitatea unei întâlniri între studenţi şi
personalităţi din diverse domenii, ce pot contribui prin exemplul şi experienţa lor la dezvoltarea personală a
tinerilor. Printre invitaţii de până acum ai Amfiteatrului Deschis s-au mai numărat Florin Piersic jr., Mircea
Cărtărescu, Simona Popescu, Mircea Toma, Ioan T. Morar, Florin Iaru sau Florian Pittiş.
Organizaţia Team Work are ca scop principal facilitarea acumulării de către studenţi, prin
activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. În vederea
realizării acestui scop, Team Work îşi propune să promoveze în rândul studenţilor o atitudine pozitivă
faţă de voluntariat şi munca în echipă, să înlesnească punerea în contact a studenţilor cu mediul socioeconomic
prin desfăşurarea de proiecte, activităţi educaţionale şi stagii de practică şi, nu în ultimul
rând, să valorifice, prin practică, cunoştinţele teoretice ale studenţilor.
Amfiteatrul Deschis Team Work este susţinut de revista ”Şapte Seri” şi de site-ul studentie.ro.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea