Pe lângă Madonna şi Depeche Mode, am putea avea un al treilea concert important la Bucureşti în vara anului 2009: muzicianul mexican Carlos Santana, spun surse de pe piaţa românească de publicitate.
Potrivit site-ului oficial al chitaristului în vârstă de 61 de ani, turneul „Live Your Light”, care tre buia să se finalizeze anul trecut pe 12 octombrie în Concord, California, s-a prelungit. În prezent, San tana cântă pentru fanii din America Latină şi Mexic, dar în această perioadă organizatori de concerte din toată lumea sunt în negocieri cu managementul cân tăreţului mexican pentru prelungirea turneului, eventual şi cu un alt segment european.
La scurtă vreme după ce a lansat, în anul 2007, un album care a cuprins cele mai cunoscute melodii ale sale, intitulat „Ultimate Santana”, artistul a pornit în turneul „Live Your Light”, cu „opriri” în Europa, Canada şi Statele Unite ale Americii. Dacă anul trecut fanii muzicianului mexican de la Budapesta sau Varşovia au avut ocazia să-l vadă, anul acesta ar putea fi rândul celor de la Bucureşti. Între timp, Carlos Santana are şi un nou material discografic, pe care îl va promova în cadrul acestui nou segment de turneu.
Pe larg: Evenimentul Zilei
Spune-ti parerea