Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce mar ca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an. La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii. Acestea reprezentau o formă de venerare a soarelui, a luminii ce biruia întunericul – obicei adus din Orient, mai precis din Siria. Ei sărbătoreau şi ‘naşterea soarelui neînvins’ (sol invictus) la solstiţiul de iarnă (către 21 decembrie), când zilele reîncep să se lungească, un cult preluat de la persani, care-l adorau pe ‘Mithra’, zeul soarelui. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.
Stiri
Spune-ti parerea