Festivalul Naţional de Teatru, a XVIII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 1-10 noiembrie. Evenimentul este organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER). Despre Festival UNITER face cunoscut că a fost iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti în anul 1990, dobândindu-şi identitate în spaţiul cultural românesc şi internaţional, aliniindu-se standardelor europene atât din punct de vedere valoric, cât şi din punct de vedere al parteneriatului financiar. Festivalul Naţional de Teatru are loc anual, în luna noiembrie, iar în ultimii ani şi-a adăugat şi componenta internaţională. În calitatea sa de organizator UNITER desemnează directorul artistic al festivalului (un mandat de trei ani) şi susţine implementarea programului finanţat de către Ministerul Culturii şi Cultelor şi Primăria municipiului Bucureşti. Evenimentul include în acest an 40 de spectacole de teatru, 6 spectacole de dans, 11 conferinţe şi întâlniri, 14 lansări de carte şi o expoziţie de afiş de teatru. Festivalul Naţional de Teatru se deschide pe 1 noiembrie, ora 18.00, la Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti cu un spectacol luminos compus din muzică şi stări, nu din cuvinte: ‘Sunetul tăcerii / The Sound of Silence’ regizat de Alvis Hermanis. ‘The Sound of Silence’ are la bază de muzica lui Simon and Garfunkel.
Spune-ti parerea