Filmul ‘Schimb valutar’, în regia lui Nicolae Mărgineanu, realizat după un scenariu semnat de Tudor Voican, va avea premiera, vineri, la Cinema Studio din Bucureşti. Pelicula, produsă de Ager Film şi Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, a avut un buget de 1.500.000 de lei şi a fost realizată timp de 45 de zile în diferite puncte din Capitală. Un tânăr de 30 de ani Emil (Cosmin Seleşi) rămâne şomer şi decide, împreună cu soţia sa, Ana (Rodica Ionescu), şomeră şi ea, să-şi vândă casa şi maşina şi să emigreze în Australia. Emil vine la Bucureşti să schimbe banii în valută. Aici, cade victima unui ‘şmenar’ (Andi Vasluianu), care îi fură toţi banii. La Poliţie, unde a mers să reclame furtul, o cunoaşte pe moldoveanca Lili (Aliona Munteanu), care îl păcăleşte cu valută falsă. Ca să-şi recupereze banii, el e în stare de orice…
Spune-ti parerea