Spectacolul ‘Cumnata lui Pantagruel’ după Rabelais, regizat de Silviu Purcărete şi produs de Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu, a fost votat drept ‘Cel mai bun spectacol’ la Festivalul Ex Ponto din Ljubljana (Slovenia). Având la dispoziţie un sistem de notare de la 1 la 5, publicul a oferit 4,68 puncte spectacolului sibian . Pe locurile următoare au fost situate spectacolele ‘The Dance of Death’ (Sfumato Theatre – Laboratory, Bulgaria) regizat de Margarita Mladenova, cu 4,61 puncte, şi ‘Drunk Night of 1918′ (Ulysses Theatre, Croaţia), regizat de Lenka Udovièki, cu 4,44 puncte. Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Ex Ponto, cu tema ‘Credinţă şi încredere’, a avut loc în perioada 13 – 23 septembrie 2008 la Ljubljana, în Slovenia, şi a fost deschisă tocmai de spectacolul sibian ‘Cumnata lui Pantagruel’.
Spune-ti parerea