Spectacolul cu piesa “Unchiul Vania”, în regia lui Andrei Şerban, a fost, luni seară, marele câştigător al celei de-a XVI-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, obţinând premiul pentru Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, iar actorul András Hatházi a obţinut premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia sa din acestă piesă.
La categoia Cel mai bun spectacol, “Unchiul Vania” după A. P. Cehov, montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca, a concurat cu “Faust” după J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, montat la Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu şi cu piesa montată la Teatrul Odeon din Bucureşti – “Ionescu – Cinci piese scurte”, în regia lui Alexandru Dabija.
Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a fost invitat să desemneze câştigătorul acestei categorii, prilej cu care demnitarul a ţinut să precizeze că este un iubitor al teatrului şi al oamenilor de teatru şi că marţi va semna actele necesare pentru acordarea sumei de 27.300.000 lei, destinată restaurării Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) .
Pentru Cea mai bună regie, Andrei Şerban a concurat cu Alexandru Dabija pentru regia piesei “Ionescu – Cinci piese scurte” şi cu Laszlo Bocsardi cu ”Don Juan”.
András Hatházi a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Ivan Petrovici (Vania) din spectacolul “Unchiul Vania”, ceilalţi doi nominalizaţi la această categorie fiind Marcel Iureş pentru rolul Martin din “Capra sau cine e Sylvia?” – Teatrul Act Bucureşti şi Constantin Cojocaru pentru rolul Pată din “Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele” – Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.
Actriţa Maia Morgenstern a fost cea care i-a înmânat premiul lui András Hatházi.
”Unchiul Vania” a avut premiera pe 3 octombrie 2007, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi a primit cinci nominalizări la această ediţie a Premiilor UNITER.
Andrei Şerban nu a fost prezent la Gala Premiilor UNITER de la TNB, însă a trimis o scrisoare printr-un coleg de la Teatrul Maghiar, în care a precizat că absenţa sa nu reprezintă o posibilă ostilitate faţă de UNITER şi a mulţumit pentru distincţiile primite.
La ediţia precedentă, regizorul a fost nominalizat pentru regia piesei “Purificare”, dar a ales să se retragă din competiţie.
Preşedintele UNITER, Ion Caramitru, a fost cel care a deschis şi moderat ediţia din acest an a Galei Premiilor, subliniind că evenimentul marchează 18 de existenţă a Uniunii.
Totodată, Caramitru a mai precizat că 2007 a fost un an “sărac” pentru teatrul românesc, prin dispariţia unor actori, precum Adrian Pintea, Florian Pittiş, Ion Fiscuteanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Radu Panamarenco sau Victor Moldovan.
La a XVI-a ediţie a Galei UNITER, laureaţii au primit un trofeu realizat de Vlad Ciobanu. UNITER a acordat 27 de premii, având fiecare o valoare de aproximativ 7. 000 lei.
Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat actorului Ion Besoiu, actriţei Dorina Lazăr, scenografei Florica Mălureanu, regizoarei Sanda Manu şi criticului de teatru Ion Cocora, care a primit distincţia de la profesorul George Banu.
Cel mai bun actor a fost desemnat Ovidiu Ghiniţă, pentru rolul Tatăl din spectacolul “Vis Toamna” – Teatrul “Ioan Slavici” din Arad, premiul fiind înmânat de actriţa Crina Mureşan.
Actorul Marius Stănescu i-a înmânat Danei Dogaru, premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru rolul Mama/Chelneriţa japoneză din spectacolul “În rolul victimei” – Teatrul Metropolis, Bucureşti.
Cristina Casian a primit premiul pentru Debut, pentru rolul Amalia din piesa “Amalia respiră adâncă” – Teatrul Act, Bucureşti.
Actorul Mircea Rusu i-a oferit Ofeliei Popii trofeul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolul Mefisto din “Faust” – Teatrul Naţional “Radu Stanca”, Sibiu.
Helmut Sturmer a câştigat cu piesa “Faust”, premiul pentru Cea mai bună scenografie. Premiul a fost înmânat de Andu Dumitrescu lui Constantin Chiriac, directorul teatrului sibian, Helmut Sturmer nefiind prezent la manifestare.
Mihai Mălaimare a primit premiul special pentru Performanţă în teatrul non-verbal, distincţia fiindu-i acordată de Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.
“Este un actor care face teatru absolut tot timpul, şi când e pe stradă, şi când vorbeşte, şi când face politică”, a spus Nicolae Manolescu.
În cadrul Galei, s-au mai acordat câteva premii speciale, cum ar fi Premiul pentru teatru radiofonic – “Dumnezeul de a doua zi” de Corneliu Mimi Brănescu, în regia lui Claudiu Goga, Premiul special pentru teatrul de copii – Marian Râlea, Premiul special pentru teatrul de păpuşi – Ionuţ Brancu, Premiul special pentru teatrul de revistă – Aurel Storin, Premiul special pentru coregrafie în arta spectacolului – Florin Fieroiu şi Premiul special pentru muzică de teatru – Ada Milea şi Premiul special pentru circ obţinut de directoarea Circului Globus – Brânduşa Novac, distincţia fiindu-i înmânată de Nadia Comăneci şi Cristian Ţopescu.
Radu Beligan a primit Premiul de Excelenţă, fiind aplaudat în picioare de publicul prezent la TNB.
Distincţia i-a fost acordată de primarul Capitalei, Adriean Videanu, care a declarat că este “onorat” să participe la acest eveniment.
”Toată lumea vede strategii, investiţii, autostrăzi, eu vă spun că a existat un domeniu în care m-am înţeles cu directorii că nu au limite la finanţe şi acest domeniu a fost cultura. I-am avertizat însă, că investiţiile sunt pe bază de proiecte”, a spus primarul Capitalei.
Radu Beligan a precizat, în discursul său, că are o “violentă simpatie pentru domnul Videanu”, adăugând că multă vreme nu s-a înţeles cu UNITER-ul, dar “evidenţa” l-a convins, în timp, de lucrurile bune pe care le-a făcut Uniunea.
Totodată, Beligan l-a declarat pe Ion Caramitru cel mai bun actor al stagiunii 2007-2008, pentru rolul din spectacolul “Eduard al III-lea”.
Maestrul a spus că va reveni pe scena TNB, la mijlocul lunii mai, când va juca în piesa “Egoistul” de Jean Anouilh.
În această ediţie, preşedintele UNITER a oferit un premiu “de suflet”, criticului de teatru Silvia Kerim, afirmând că e un premiu care nu se află în competiţie decât cu starea lui sufletească.
Câştigătoarea categoriei Cea mai bună piesă românească a anului 2007 a fost declarată “Meserii şi Fundături” de Mihai Ignat.
Distincţia a fost oferită de Principele Georg Friederich al Prusiei, în prezenţa a sute de spectatori, oameni de teatru, actori, regizori, critici de teatru şi politicieni.
În Sala Mare a TNB au fost prezenţi principesa Margareta, împreună cu principele Radu, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Premiile ediţiei 2008 a Galei Premiilor UNITER au fost decise, prin vot secret, de un juriu format din regizoarea Sanda Manu, criticul Cristina Modreanu, actriţa Rodica Negrea, scenograful Dragoş Buhagiar şi Victor Scoradeţ – critic de teatru.
Nominalizările au fost decise de un alt juriu, format din criticii de teatru Magdalena Boiangiu, Doru Mareş şi Ion Cocora.
Organizatorii Galei au fost UNITER şi Societatea Română de Televiziune, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Primăriei Municipiului Bucureşti.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea