Un chinez a ajuns la spital cu un robinet în ochi, după ce a alunecat şi a căzut în baie. Zhao (57 de ani) făcea duşul de dimineaţă, când şi-a pierdut echilibrul şi a căzut cu ochiul stâng direct în robinetul de la cadă. Membrii familiei sale au sunat imediat la salvare şi la pompieri, care l-au găsit blocat cu robinetul înfipt în ochi. La spital, s-a constatat că robinetul (de tip modern, dintr-o singură piesă) intrase trei centimetri adâncime în ochiul pacientului. În timp ce doctorii analizau care ar fi cea mai bună modalitate de operare, bărbatul, care aşteptase trei ore pentru luarea unei decizii, s-a decis să-şi scoată singur obiectul din ochi. În mod surprinzător, medicii au constatat că nici ochiul şi nici creierul nu i-au fost afectate în urma accidentului.
Spune-ti parerea