Copiii din Sanremo şi cei din Braşov, un important oraş istoric al Transilvaniei, reacţionează la amploarea pe care o ia, mai ales în Italia, fenomenul discriminării, al neîncrederii şi chiar al urii împotriva românilor şi a rromilor, construind o punte a speranţei, consemnează publicaţia locală Riviera24. În faţa unor episoade foarte grave de cronică neagră, cum sunt omuciderile sau violurile comise pe teritoriul italian de cetăţeni din ţara d anubiană, lumea adulţilor mai cu seamă în Italia, este tentată să-i considere pe români o rasă ce trebuie discriminată, şi mulţi dintre ei chiar îi confundă pe români cu rromii. Dintotdeauna, probabil, copiii reprezintă partea cea mai nevinovată şi necoruptă a omenirii, liberi cum sunt în gândire de orice prejudecată negativă care apoi, de-a lungul vieţii, li se va inocula de către persoane care numai dezinteresate nu sunt.
Spune-ti parerea