Traficul rutier pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la km 75, pe raza judeţului Dâmboviţa, se desfăşoară cu dificultate, pe banda unu, din cauza unui accident de circulaţie în care au fost rănite două persoane. Accidentul s-a produs pe sensul de mers dinspre Bucureşti spre Piteşti şi a fost provocat de un autoturism Dacia Logan care a acroşat un camion şi s-a izbit apoi de parapetul de pe marginea carosabilului. Şeful Poliţiei Rutiere A1, Emilian Buican, a declarat că în accident două persoane au fost rănite, fiind vorba de şoferul Daciei şi un pasager din maşină. La faţa locului a ajuns un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, care a transportat victimele la Spitalul din Găeşti.
Spune-ti parerea