Muncitorul rănit în explozia care s-a produs joi la fabrica de
oxigen de la uzina Electroputere Craiova se află internat la spitalul judeţean de urgenţă Dolj la secţia
de chirurgie plastică cu arsuri de gradul 2, iar starea lui este stabilă, a declarat pentru ROMPRES
purtătorul de cuvânt al spitalului, Adriana Trică.
La faţa locului se află reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj şi ai
Inspectoratului Judeţean de Poliţie care derulează o anchetă pentru a stabili cauzele ce au dus la
producerea exploziei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj nu a fost solicitat să intervină în accidentul de la
Electroputere. A fost chemată o salvare din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dolj şi au intervenit
membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă de la uzina Electroputere.
Un muncitor a murit şi altul a fost grav rănit în urma unei deflagraţii care s-a produs joi la
fabrica de oxigen de la uzina Electroputere Craiova. În această fabrică se încarcă tuburile de oxigen
care sunt folosite la lucrările din uzină.
Muncitorul decedat, Bârsă Gheorghe, de 41 de ani, avea doi copii minori şi era întreţinătorul
familiei. În momentul producerii deflagraţiei bărbatul manevra un tub de oxigen.
Rănitul se numeşte Popescu Marin şi este coordonator la fabrica de oxigen.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea