Ministrul liberal al Educaţiei Cristian Adomniţei s-a căsătorit, sâmbătă seară, la Iaşi, cu avocata Sabina Vişinari, după o relaţie de şapte ani. Ceremonia, la care au participat aproximativ o sută de persoane, a fost oficiată la Oficiul Stării Civile de către primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita (PSD). La cununia civilă a ministrului liberal au fost, alături de rude şi prieteni, şi colegii de partid ai acestuia. După căsătoria civilă, cei doi miri şi invitaţii lor au dat o petrecere la restaurantul Select, situat în centrul Iaşiului. Cununia religioasă a ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, cu avocata Sabina Vişinari este programată pentru 18 octombrie, la Suceviţa, la restaurantul unui hotel de patru stele.
Spune-ti parerea