Sonda Phoenix, aflată în misiune de explorare pe Marte, a descoperit urme vechi de apă, dar mai ales a observat pentru prima oară căderea fulgilor de zăpadă pe Planeta roşie. Analizele solului au permis identificarea a două minerale aflate în apă când ea se prezintă sub formă lichidă: carbonat de calciu, prezent în cretă şi în calcar, şi silicat. Un laser cu care este dotată sonda a detectat ninsoare care cădea din nori la distanţa de circa 3 km de baza sa actuală, în câmpiile arctice din nordul planetei Marte, însă ea a dispărut înainte de a atinge solul. Una dintre principalele descoperiri ale acestei misiuni este că a putut proba prezenţa gheţii pe Marte.
Spune-ti parerea