Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Vosganian: Condiţiile pentru creşterea salariului minim nu sunt îndeplinite în prezent
Stire din Economie publicata in 08 Jul 2008.

Majorarea salariului minim nu se poate realiza fără un protocol între patronate şi sindicate şi fără ca Banca Naţională a României să valideze această măsură din punctul de vedere al inflaţiei, condiţii care nu sunt îndeplinite în prezent, a declarat, luni, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
‘Pentru creşterea salariului minim, este nevoie de validarea, de către BNR, a unui document care să ateste că suntem în ţinta de inflaţie. De asemenea, este necesar un protocol între patronate şi sindicate, în care patronatele să ateste că nivelul de productivitate a muncii poate să susţină o creştere salarială la 540 de lei şi care să ne fie adus la cunoştinţă’, a arătat ministrul.
Potrivit lui Vosganian, aceste condiţii nu sunt îndeplinite în prezent.
‘Condiţiile pe care le-am stabilit în protocolul din decembrie 2007 nu sunt îndeplinite în acest moment şi, dacă am aloca aceste majorări, nu am face decât să creăm o presiune salarială. Tema principală nu e legată de persoanele care au salariul minim, pentru care există programe diferite, cum ar fi cel de acordare a ajutoare termice’, a subliniat ministrul.
Vosganian a mai spus că actualul Guvern a susţinut creşterile salariale, dacă realităţile economice au demostrat că acestea se pot acorda.
‘În ultimul an, salariile au crescut cu 25 la sută pe ansamblul economiei naţionale. Numărul celor care beneficiază de salariul minim a scăzut de la 500.000 în 2004 la 80.000 în prezent, iar salariul minim a crescut cu 80 la sută’, a arătat Vosganian.
Reprezentanţi ai sindicatelor din CNSLR Frăţia şi Cartel ALFA au pichetat săptămâna trecută sediile Ministerelor Muncii şi Finanţelor Publice. Sindicaliştii cer aplicarea protocolului semnat de partenerii sociali împreună cu Guvernul în decembrie 2007 privind salariul minim pe economie. Sindicaliştii consideră că ei şi-au făcut treaba, productivitatea muncii a crescut în primul semestru cu 10 la sută iar Produsul Intern Brut cu 3 la sută. Despre depăşirea ţintei de inflaţie sindicaliştii consideră că nu este în atribuţiunile lor.
Acţiunile de protest vor continua şi în zilele următoare iar la jumătatea lunii iulie este anunţat un miting de proporţii în Bucureşti, în faţa Guvernului.
Pe perioada vacanţei sindicaliştii vor organiza acţiuni la nivelul judeţelor pentru ca, la începutul lunii septembrie, ele să fie reluate la nivel naţional.

Sursa: ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Infertilitatea, o boală la modă
Stirea urmatoare: Piedone: PD-L a votat cu PSD la sectorul 4, în interesul cetăţenilor »
px

Stiri Asemanatoare

» Creşterea salariului minim de la 1 ianuarie, aproape rezolvată

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox