Aeroportul din Herat, oraş situat în vestul Afganistanului, a fost închis vineri dimineaţă după ce a fost atacat cu rachete în cursul nopţii trecute. La ora 03,00 dimineaţa, inamicii Afganistanului au lansat trei rachete asupra aeroportului, dar nu au fost înregistrate victime, nici pagube materiale, a declarat Abdul Rahuf Ahmadi, purtător de cuvânt al poliţiei din Herat. Cu toate acestea, aeroportul civil şi militar a fost închis, în timp ce trupele coaliţiei internaţ ;ionale conduse de americani patrulează zona pentru a se asigura că nu mai există ameninţări. Aeroportul din Herat a mai fost în trecut ţinta rachetelor lansate de insurgenţii talibani. Un apel anonim primit de agenţia franceză de presă a revendicat atacul în numele grupării Al Mansour, asociată cu talibanii. Purtătorul de cuvânt respectiv a afirmat că şase rachete au fost lansate asupra aeroportului.
Spune-ti parerea