Bulgaria a protestat printr-o notă diplomatică împotriva taxelor şi restricţiilor impuse de către Turcia camioanelor bulgare. Turcia a introdus luni o taxă de 83 de euro pentru camionagiii care efectuează livrări de marfă sau doar îi tranzitează teritoriul. Alte măsuri prevăd, printre altele, faptul că, camioanele fără catalizator sau cele produse înainte de 1992 nu pot intra în Turcia. La rândul ei, Bulgaria solicită de la 1 iulie o taxă de 83 de euro camioanelor care îi tranzitează teritoriul. Autorităţile bulgare au reamintit că i-au acordat Turciei 125.000 de permise gratuite de tranzit pentru 2008, ceea ce reprezintă o creştere de 20% în comparaţie cu 2007. Potrivit sursei citate, doar jumătate dintre camionagiii turci au plătit taxa de tranzit.
Spune-ti parerea