Preşedintele ales al SUA, Barack Obama, efectuează o vizită la Washington pentru a aborda cu preşedintele în exerciţiu George W. Bush principalele provocări care îl aşteaptă când îşi va prelua atribuţiile, la 20 ianuarie. Însoţit de soţia sa Michelle şi de fiicele sale Malia şi Sasha (10 şi 7 ani), Obama va face turul Casei Albe, care urmează a-i fi reşedinţă şi loc de muncă în următorii patru ani, după care se va aşeza să discute cu predecesorul său în funcţie despre o largă gamă de probleme, de la transferul puterii la economia americană şi războiul din Irak. George W. Bush, care a salutat victoria lui Barack Obama – fiul unui kenyan şi al unei americance albe – ca pe un ‘vis împlinit’ pentru susţinătorii drepturilor civile, a declarat că va fi ‘emoţionant’ să-i privească pe preşedintele Obama, soţia sa Michelle şi pe frumoasele lor fete intrând pe uşa Casei Albe. Întâlnirea familiei preşedintelui ales al SUA Barack Obama cu preşedintele în exerciţiu George W. Bush şi cu soţia acestuia Laura este prevăzută pentru ora locală 14.00 (19.00 GMT).
Spune-ti parerea