Virusul H5N1 al gripei aviare a fost detectat într-o crescătorie de păsări în Saxonia, în estul Germaniei, a anunţat joi Ministerul regional al Afacerilor Sociale, la Dresda. Virusul H5N1, potenţial periculos pentru om, a fost detectat la o raţă într-o crescătorie din regiunea Görlitz, în timpul unui control de rutină, a precizat ministerul. Întreaga exploatare, unde în afară de raţe sunt crescuţi curcani, gâşte 51;i găini, a fost imediat închisă, a indicat ministerul, care nu a precizat câte animale cuprinde această crescătorie în total. Autorităţile nu au putut să spună imediat dacă este vorba despre forma cea mai periculoasă a virusului H5N1. Au fost începute analize la Institutul Friedrich Loeffler, rezultatele fiind aşteptate vineri. Ultimul caz de gripă aviară în Germania s-a înregistrat în decembrie 2007, într-o crescătorie din Brandenburg /nord-est/.
Spune-ti parerea