Organizaţia islamistă Hamas propune ca punctul de tranzit Rafah, la frontiera cu Egiptul, să fie deschis conform acordului încheiat în urmă cu 4 ani, dar insistă ca reprezentanţii Autorităţii Palestiniene prezenţi la acest terminal să fie din Fâşia Gaza, şi nu din Cisiordania, relatează postul de radio Vocea Israelului. Ayman Taha, purtător de cuvânt al Hamas, a declarat cotidianului ‘A-Sharq al-Awsat’ (Orientul Mijlociu) de la Londra că organizaţia sa cere ca observatori din ţările UE şi Turcia să fie prezenţi şi la punctele de tranzit de la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza. Totodată, cotidianul de limbă araba ‘Al-Hayyat’ (Viaţa), care apare, de asemenea, la Londra, relatează că surse din interiorul Hamas au lăsat să se înţeleagă că încetarea focului cu Israelul se va limita la numai un an.
Spune-ti parerea