Noul guvern japonez anunţat miercuri de premierul Taro Aso este format din 17 miniştri, cu o medie de vârtă de 60 ani, între care foşti membri ai guvernului şi două femei. În funcţia de ministru de externe a fost numit Hirofumi Nakasone, fost ministru al educaţiei şi fiul unuia din cei mai celebri prim-miniştri niponi, Yasuhiro Nakasone (1982-1987). Noul şef al diplomaţiei de la Tokio s-a angajat să consolideze relaţiile Japoniei cu China şi cu Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC, Coreea de Nord). În prima sa conferinţă de presă în noua calitate, Nakasone a anunţat că se va deplasa la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, unde va discuta cu omologul său chinez Yang Jiechi.
Spune-ti parerea