Guvernele rus şi ucrainean vor avea întâlniri, la sfârşitul săptămânii, la Moscova, pentru a încerca să soluţioneze criza gazului. Primul ministru ucrainean Iulia Timoşenko şi omologul său rus Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică la miezul nopţii şi au decis că cele două guverne să se întâlnească sâmbătă. Preşedint e rus Dmitri Medvedev a propus deja în timpul zilei de miercuri un summit al ţărilor consumatoare de gaz rusesc precum şi al celor prin care el tranzitează, sâmbătă la Moscova.
Spune-ti parerea