Ex-candidata republicană la vicepreşedinţia SUA, Sarah Palin, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat canalului de televiziune CNN, că este dispusă să lucreze cu Barack Obama când acesta îşi va prelua atribuţiile în 20 ianuarie. Palin a revenit asupra criticilor dure la adresa lui Obama pe care în timpul campaniei electorale îl acuzase că ar fi prieten cu teroriştii, exprimându-şi preocuparea pentru relaţiile acestuia cu Bill Ayers, un fost activist de extremă stângă, al cărui grup se aflase la originea unui val de atentate cu bombă la Washington, în anii 1960. Întrebată despre calităţile lui Obama ca şef al forţelor armate (în care se află înrolat fiul ei, Track), Sarah Palin a răspuns că are încredere că noua administraţie va avea cea mai mare grijă de America şi de cei care poartă uniformă.
Spune-ti parerea