Cel puţin zece persoane au fost ucise, azi-noapte, în două localităţi din statul american Alabama, după ce un bărbat a deschis focul pe stradă, scrie CNN.
Atacatorul se numără printre victime. Împuşcăturile au început într-un cartier din Samson, un oraş cu 3.000 de locuitori din apropierea graniţei cu statul Florida, şi s-au încheiat într-o fabrică din oraşul Geneva, Alabama.
Bărbatul înarmat şi-a pierdut viaţa în acea fabrică, dar încă nu este clar dacă a fost ucis sau s-a sinucis. Şeriful oraşului Geneva a spus că printre victime sunt şi soţia şi un copil al şerifului adjunct din localitatea americană.
Atacatorul a ucis şase adulţi şi un copil, aflaţi în trei case din Samson. Apoi a tras cel puţin şapte gloanţe asupra unei maşini a poliţiei pe autosrada 62, rănind şoferul acesteia. El a mai ucis o persoană la magazinul Samson Pipe and Supply şi o alta la un service auto aflat pe aceeaşi autostradă.
Pe larg: Evenimentul Zilei
Spune-ti parerea