Un val de frig fără precedent s-a abătut asupra Europei. În unele ţări să temperaturile sunt de-a dreptul ’siberiene’ – de minus 30 de grade Celsius. În aceste condiţii concernul rus Gazprom a sistat complet livrările de gaze naturale prin Ucraina, după ce a acuzat Kievul de fur t din cantităţile de tranzit. În România, mercurul termometrelor a coborât până la -31°C, în Polonia -25 de grade au devenit regulă, în Germania s-au înregistrat -26°C în noaptea de luni spre marţi, iar în Europa centrală, de la Praga până la Viena, Belgrad, Zagreb sau Bratislava, media temperaturilor a fost de -10°C. Franţa, unde mai multe departamente erau în stare de alertă din cauză zăpezii şi furtunii, nu a fost cruţată nici ea, cu -5 grade Celsius în cursul zilei de marţi la Paris. Consumul de electricitate a atins luni seară un record istoric, de 90.200 de megawaţi. În Olanda s-au înregistrat până la -18°C în noaptea de luni spre marţi, iar joi va fi organizat la nord-est de Amsterdam un maraton naţional de patinaj pe gheaţă naturală, pentru prima dată din 1996. În Elveţia s-au înregistrat duminică -26,6°C în Samedan (sud-estul ţării).
Spune-ti parerea