Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Geoană: Oprescu este un fel de fiu risipitor al partidului
Stire din Politica publicata in 12 Apr 2008.

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Mircea
Geoană, a declarat, vineri, la Târgovişte, că Sorin Oprescu este ”un fel de fiu risipitor al partidului”, un
om foarte talentat, dar care, când vine un moment important, e tentat să joace solitar, transmite
corespondentul ROMPRES.
Geoană a adăugat că locul lui Oprescu este în echipa PSD.
”Îi spun lui Sorin, aşa cum i-am zis şi zilele trecute: locul lui este în echipa noastră. Sunt
absolut convins, mai ales după atmosfera şi unanimitatea reală, nu mimată, de astăzi, de la partid, în
jurul candidaturii lui Cristian Diaconescu, că înţelege foarte clar că aceasta este soluţia partidului,
soluţie echilibrată şi înţeleaptă, o soluţie câştigătoare”, a precizat liderul PSD, Mircea Geoană.
El a adăugat că Oprescu ar fi putut fi candidatul PSD la Primăria Bucureşti, dacă nu candida în
2006 împotriva sa.
”Sorin Oprescu, în pofida lucrurilor pe care le-a mai făcut, s-a apucat să candideze împotriva
mea, deşi eram şef la Bucureşti, dacă nu candida în 2006, probabil că astăzi era candidatul
Bucureştiului, pentru că era şi liderul organizaţiei, sper că va înţelege că locul lui este alături de noi”, a
mai spus preşedintele PSD.
Reamintim că, vineri, Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat candidatura
vicepreşedintelui Cristian Diaconescu pentru Primăria Capitalei.
Diaconescu a fost propus, vineri, de organizaţia Bucureşti, propunerea fiind aprobată de Biroul
Permanent Naţional, care s-a întrunit înaintea CExN şi a dezbătut mai bine de trei ore asupra
candidaturii pentru Primăria Generală a Bucureştilor.
Social-democraţii au avut de ales dintre trei posibile variante: Marian Vanghelie, desemnat şi
susţinut de PSD Bucureşti, Miron Mitrea, coordonatorul campaniei electorale a PSD, nume vehiculat
în ultimele zile, şi senatorul Sorin Oprescu, care-şi exprimase intenţia să candideze ca independent.
Mircea Geoană, a participat, la Târgovişte, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile
locale.
La Primăria Târgovişte va candida Teodor Vasiliu, cunoscut ziarist şi patron al unui trust de
presă din municipiu, iar la preşedinţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa intră în cursa electorală, din
partea PSD, actualul ocupant al acestei funcţii, Gheorghe Ana.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Adrian Cioroianu demisionează din funcţie
Stirea urmatoare: Sfâşiată de maidanezi pe pământul nimănui »
px

Stiri Asemanatoare

» Năstase: Grupul de la Cluj nu a făcut bine că a demisionat
» Dâncu, Rus şi Puşcaş au demisionat din funcţiile deţinute în PSD
» Năstase – la Preşedinţie, Geoană – premier
» Geoană: PSD a câştigat alegerile locale
» “Guvernul din umbră” al PSD a prezentat un raport despre eşecurile puterii
» PSD l-a lăsat pe Diaconescu singur în Bucureşti
» Miron Mitrea: Aş fi preferat ca Oprescu să nu candideze
» Mitrea şi Geoană, directori peste Antenele lui Felix
» PSD-PC: Clauză antitrădare
» PSD se aliază din nou cu trădătorul Felix

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox