Taxa auto a fost suspendată pentru un an, iar măsura va fi aplicată la prima înmatriculare a unui autoturism de standard Euro 4, începând cu 1 ianuarie 2009, a decis, miercuri, Executivul. Guvernul va trimite Comisiei Europene o notificare privind această măsură, în care va fi explicată decizia Executivului, fundamentată, în primul rând, pe necesitatea păstrării locurilor de muncă. Tăriceanu a precizat că a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe tema găsirii unei soluţii privind suspendarea taxei de poluare. n cadrul întâlnirii, cei doi au împărtăşit aceeaşi preocupare referitoare la faptul că importul de maşini second-hand a afectat vânzările din producţie internă. Taxa de poluare auto a înlocuit, de la 1 iulie 2008, taxa de primă înmatriculare auto, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Spune-ti parerea