Peste 7.000 de liberali din întreaga ţară s-au reunit, luni, la Sala Polivalentă din Bucureşti, pentru a participa la ceremonia de lansare a candidaţilor PNL la alegerile parlamentare din noiembrie. La manifestare sunt prezenţi preşedintele PNL, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, miniştri, parlamentari, europarlamentari, precum şi primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene, membri ai conducerilor organizaţiilor locale. Candidaţii PNL vor fi prezentaţi de şeful campaniei electorale a liberalilor, preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu. Preşedintele grupului parlamentar liberal din Parlamentul European, Graham Watson, va transmite un mesaj liberalilor români. De asemenea, vor vorbi preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, europarlamentarul liberal Renate Weber, vicepreşedinţii formaţiunii Varujan Vosganian şi Crin Antonescu şi doi dintre candidaţii PNL la scrutinul din noiembrie – fostul prim-ministru Petre Roman, candidat într-un colegiu din străinătate, şi Alina Gorghiu, care va candida în sectorul 5 pentru un mandat de deputat.
Spune-ti parerea