Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

PSD continuă să susţină uninominalul
Stire din Politica publicata in 30 Jan 2008.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, consideră că singura soluţie pentru a avea vot uninominal în 2008 este rezolvarea rapidă a obiecţiilor de neconstituţionalitate ridicate de Curtea Constituţională ca urmare a solicitării şefului statului.
Liderul PSD i-a transmis, miercuri, o scrisoare de răspuns preşedintelui Traian Băsescu, prin care îi reaminteşte că a fost primul lider care, în 2005, a susţinut în Parlament proiectul de vot uninominal.
“La vremea aceea, dvs aţi fost un adversar al sistemului de vot uninominal, lucru exprimat în declaraţii publice. Au fost cel puţin două momente în care dvs sau susţinătorii dvs politici din Partidul Democrat aţi blocat adoptarea votului uninominal: atunci când aţi inventat un referendum pentru votul uninominal, cu şanse minime de validare, pentru a face în mod ostentativ şi neconstituţional, de fapt, campanie în favoarea Partidului Democrat, şi atunci când Partidul Democrat, alături de PNL, a votat în Comisia de Cod Electoral din Parlament, împotriva proiectul PSD privind votul uninominal.
Sunt convins că, dacă v-aţi fi dorit cu adevărat votul uninominal, aţi fi avut atunci capacitatea de a determina Partidul Democrat să voteze proiectul PSD”, se arată în scrisoarea preşedintelui PSD.
Geoană a spus că parlamentarii PSD vor acţiona încă din aceste zile pentru găsirea unei soluţii constituţionale, prin care toţi membrii celor două Camere ale Parlamentului să fie aleşi prin vot uninominal.
Liderul social democrat îşi exprimă convingerea, în scrisoare, că această soluţie “corespunde exigenţelor pe care cetăţenii României le-au exprimat în repetate rânduri” şi că respectiva soluţie va fi adoptată de cele două Camere.
“Trebuie să constat că în scrisoarea dvs continuaţi să împărţiţi cetăţenii ţării în două categorii, în funcţie de interesul politic de moment. Acest tip de discriminare, care privilegiază patru milioane de români care au decis să participe la referendum, pe care dvs îi consideraţi ‘activi politic’, în detrimentul celorlalţi 16 milioane de români pe care alegeţi să îi ignoraţi, reprezintă o atitudine nepotrivită pentru preşedintele României”, susţine Geoană în finalul scrisorii adresate şefului statului.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Barjă ucraineană, răsturnată pe malul românesc al Dunării
Stirea urmatoare: Membri ai Partidului Verde au pichetat Ministerul Mediului »
px

Stiri Asemanatoare

» Boc: PNL, PSD, PRM vor să blocheze uninominalul
» Năstase: Grupul de la Cluj nu a făcut bine că a demisionat
» Dâncu, Rus şi Puşcaş au demisionat din funcţiile deţinute în PSD
» Năstase – la Preşedinţie, Geoană – premier
» Geoană: PSD a câştigat alegerile locale
» “Guvernul din umbră” al PSD a prezentat un raport despre eşecurile puterii
» PSD l-a lăsat pe Diaconescu singur în Bucureşti
» Miron Mitrea: Aş fi preferat ca Oprescu să nu candideze
» Mitrea şi Geoană, directori peste Antenele lui Felix
» PSD-PC: Clauză antitrădare

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox