Un grup de lucru format din reprezentanţi ai sindicatelor şi ai ministerelor va lucra la un nou proiect de ordonanţă privind drepturile salariale la care vor trebui să renunţe bugetarii, până pe 15 martie.
Sindicaliştii şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, au decis să blocheze proiectul de ordonanţă propus de Guvern de ajustare a sporurilor, primelor şi a altor drepturi salariale şi să formeze un grup de lucru comun care să finalizeze până pe 15 martie o variantă acceptată unanim. Valentin Mocanu, secretar de stat pe dialog social în Ministerul Muncii, a declarat că “din acest grup de lucru vor face parte câte doi reprezentanţi ai sindicatelor şi reprezentanţi ai ministerelor implicate, în timp ce patronatele vor avea statut doar de observatori deocamdată”.
Spune-ti parerea