Hotelierii de pe litoral au scos la vânzare ofertele speciale
pentru turiştii care vor să evite aglomeraţia din Bucureşti, în perioada summitului NATO, de la
începutul lunii aprilie, transmite transmite corespondentul ROMPRES.
Secretarul general al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului-Litoral
(APDTL), Florentina Boariu, a declarat că până în prezent 19 companii hoteliere din Mamaia, Eforie
Nord şi Constanţa şi-au pus în vânzare ofertele speciale pentru perioada 2-6 aprilie, tarifele variind în
funcţie de categoria de clasificare a spaţiilor de cazare, dar şi de paleta de servicii incluse.
Astfel, pentru o noapte de cazare amatorii de sejururi extra-timpurii pe litoral trebuie să
plătească între 99 şi 300 de lei, pentru o cameră single şi între 110 – 500 de lei pentru o cameră dublă,
micul dejun fiind inclus.
De asemenea, trei hoteluri de pe litoral oferă pensiune completă în această perioadă, iar alte
două oferă demipensiune, hotelurile Iaki, din Mamaia şi Europa, din Eforie Nord având inclus în
preţul de cazare şi acces la baza de tratament şi piscină.
“Pentru începutul lunii aprilie avem şi alte surprize pentru oaspeţii litoralului fiind în pregătire
o paradă a autoturismelor de epocă şi mai multe concerte, programul complet al manifestărilor fiind
încă în lucru”, a precizat Florentina Boariu.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea