Crucea Roşie Română a demarat, luni, un program pentru
strângerea de fonduri destinate celor 5 milioane de sinistraţi în urma cutremurului din China, au
anunţat iniţiatorii, într-o conferinţă la care au participat ambasadorul Chinei la Bucureşti, Liu
Zengwen, precum şi foştii tenismeni Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.
În cadrul proiectului ”Apel pentru China”, care se va derula pe parcursul a trei luni, românii
sunt invitaţi să doneze bani printr-un simplu telefon în reţeaua Romtelecom, la numărul
0.900.900.002, sau prin SMS, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote, pentru care urmează să fie
alocat un număr comun, precizează Crucea Roşie Română.
De asemenea, pot fi depuşi bani şi în conturile deschise la BRD, Sucursala Piaţa Romană:
RO02BRDE410SV61136934100, în lei, sau RO35BRDE410SV27880794100, în euro.
În paralel cu ”Apelul pentru China”, Crucea Roşie desfăşoară şi un program pentru pregătirea
populaţiei României pentru dezastre şi, începând de luni, în principalele oraşe ale ţării vor fi amplasate
corturi de Cruce Roşie, unde vor fi distribuite materiale informative privind modalităţile prin care se
pot face donaţii şi broşuri pentru pregătirea populaţiei în caz de dezastru.
“Dorim să atragem atenţia asupra faptului că şi România este expusă riscului seismic, iar
populaţia trebuie pregătită pentru a reacţiona cât mai eficient în astfel de situaţii. Populaţia României
trebuie să-şi însuşească o cultură a reacţiei la dezastre”, a spus preşedintele Crucii Roşii Române,
Mihaela Geoană.
Prezent la conferinţă, vizibil emoţionat, ambasadorul Chinei la Bucureşti, Liu Zegwen, a
mulţumit României pentru compasiunea arătată.
“Aş dori să mulţumesc din suflet – în numele patriei mele şi al poporului chinez – poporului
român, preşedintelui Traian Băsescu, Guvernului şi tuturor instituţiilor şi personalităţilor din România
care şi-au arătat compasiunea faţă de poporul chinez. Mulţumim Crucii Roşii Române, care a iniţiat
această acţiune, expresie a prieteniei nutrite faţă de poporul chinez”, a spus ambasadorul, în limba
română.
La rândul său, Ion Ţiriac a făcut apel la români să-şi amintească de faptul că în urma
cutremurului din 1977, comunitatea internaţională a oferit ajutor României.
“Îmi aduc aminte cum, după cutremurul din 1977, împreună cu Ilie Năstase şi cu doamna
Kennedy, am colindat America, o săptămână întreagă, cu avionul, să strângem fonduri pentru
victimele cutremurului”, a spus Ţiriac.
La rândul său, Ilie Năstase s-a arătat nemulţumit de prezenţa scăzută a presei la conferinţă.
“Am participat la campaniile Crucii Roşii. Nu pot eu să aduc milioane, dar sperăm ca şi eu, şi
domnul Ţiriac şi alţi sportivi să atragem solidaritatea românilor faţă de victime. Cred că presa putea să
fie mult mai numeroasă aici. Aici sunt lucruri serioase”, a comentat Ilie Năstase.
La conferinţă a fost prezentă şi prezentatoarea TV Andreea Esca, ea atrăgând atenţia asupra
clădirilor neconsolidate din România, pe care le consideră un pericol pentru populaţie.
La acest lucru s-a referit şi vicepreşedintele Crucii Roşii Române, gral. brg. Viorel Nemeş,
şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. El a declarat că de cinci ani şi jumătate, de când
Guvernul a demarat un program finanţat prin Banca Mondială, de consolidare a clădirilor vechi, nu au
putut fi reparate decât zece imobile, din cauza reticenţei unor locatari.
“Numai în Bucureşti sunt 400 de clădiri cu risc seismic de gradele I şi II. Locatarii care
locuiesc în aceste imobile trebuie să-i convingă pe cei 2-3 vecini care se opun consolidării locuinţelor.
Unii dintre locatarii imobilelor respective nu vor să se mute în adăposturi speciale, pe o perioadă de
până la doi ani, pentru consolidarea clădirilor”, a declarat Nemeş.
Referitor la situaţia din China, generalul a explicat că nicio ţară nu poate face singură faţă unui
dezastru atât de mare.
“China este o superputere mondială, din punct de vedere economic. Dar, la o astfel de
amploare, niciun stat nu poate face faţă, fără ajutor internaţional, unui astfel de dezastru natural. În
operaţiunile de salvare au murit deja 200 de salvatori chinezi. Eu îi cunosc, am lucrat trei luni cu ei,
ştiu cât sunt de tenace şi profesionişti în ceea ce fac”, a mai spus Nemeş.
Potrivit Crucii Roşii Române, suma necesară pentru asistarea a 100.000 de sinistraţi, timp de
un an, depăşeşte 12 milioane de euro. Conform ambasadorului chinez, cutremurul din 12 mai, cu o
magnitudine de 7,9 grade Richter, a produs, până acum, victime şi pagube materiale fără precedent de
la proclamarea Republicii Populare Chineze: peste 35.000 de morţi, 200.000 de răniţi şi 5 milioane de
sinistraţi rămaşi fără locuinţe.
La finalul acţiunii de strângere de fonduri, banii vor fi predaţi Crucii Roşii Internaţionale,
structura română de Cruce Roşie urmând să prezinte detaliat modul cum au fost strânse sumele şi felul
cum au fost cheltuite, potrivit normelor internaţionale de trasparenţă financiară, precizează Crucea
Roşie Română.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea