Prima finalistă a Campionatului European de fotbal s-a stabilit aseară, când Germania a învins Turcia după un meci dramatic.
Germania s-a calificat aseară în finala Campionatului European după o victorie dramatică obţinută la Basel, în faţa Turciei, scor 3-2. Partida a fost una dintre cele mai frumoase de la acest turneu final, cu un final electrizant.
Turcia a făcut o primă repriză de excepţie. Raportul şuturilor la poartă a fost 10-2 în favoarea „otomanilor“, care au avut şi o posesie superioară a balonului! „Ienicerii“ au început în forţă. În minutul 13, Kazim Kazim a şutat fulgeră tor în transversala porţii lui Lehmann. În minutul 22, acelaşi Kazim Kazim a nimerit din nou bara cu o execuţie de fineţe. Balonul a ajuns la Ugur Boral, care, din apropiere, a strecurat mingea în plasă printre picioarele veteranului Jens Lehmann. A fost pentru prima dată la acest turneu final când turcii au deschis scorul!
Spune-ti parerea