Zi plină, ieri, pentru Gigi Becali. Rămas in arestul Direcţiei Cercetări Penale din Capitală, după ce judecătorii au hotărat, luni noapte, să nu-l pună în libertate, latifundiarul din Pipera s-a străduit să se acomodeze în noua lui “locuinţă”. Trist, dar încrezător în acelaşi timp, el le-a transmis apropiaţilor că rezistă fără probleme între patru pereţi, unde îşi omoară timpul jucând table cu unul din colegii lui “de suferinţă”, şi că nu e deranjat câtuşi de puţin de condiţiile în care este nevoit să stea. Altele sunt necazurile care îl apasă pe Becali. Departe de lumea în care s-a obişnuit să trăiască, el caută să înţeleagă cum de a ajuns într-o asemenea situaţie. Şi, cel puţin deocamdată, a tras concluzia că a greşit şi că Dumnezeu l-a pedepsit. Aflat într-o celulă de la etajul al doilea al arestului, Gigi se poate uita pe o fereastră care dă spre curtea în care se află o capelă. De altfel, ieri, a primit chiar şi vizita unui preot, căruia i-a cerut să-i facă slujbe.
Pe larg: Libertatea
Spune-ti parerea