Pilotul britanic Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) este noul campion mondial la Formula 1, după cursa de duminică, din Marele Premiu al Braziliei, câştigat de Felipe Massa. La 23 de ani, Hamilton devine cel mai tânăr campion mondial, şi primul campion mondial de culoare în Formula 1, după ce anul trecut a pierdut titlul în ultima etapă. La festivitatea de premiere, Felipe Massa a plâns, el pierzând titlul mondial în ultimele momente ale cursei, când Lewis Hamilton a făcut o depăşire şi a sosit pe locul cinci, suficient pentru cucerirea titlului suprem. Cursa de la Interlagos a fost marcată de ploaie, la început şi la final.
Spune-ti parerea