Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat luni că, în acest moment, este în derulare, aşa cum a fost încheiat, contractul privind realizarea sistemului informatic de centralizare a datelor referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
Potrivit unui comunicat al AEP, execuţia pachetului software este în grafic. AEP a primit asigurări că există elementele necesare pentru a respecta termenele contractuale.
Firma TeamNet International, cu care se derulează contractul, comunicase, în urmă cu câteva zile, că va anunţa pe 10 noiembrie dacă va furniza programul informatic pentru centralizarea datelor referitoare la alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii.
Reprezentanţii AEP şi TeamNet International au avut, săptămâna trecută, o întâlnire pentru clarificarea situaţiei, după apariţia unei ştiri de presă potrivit căreia grupul ASESOFT, care controlează firma TeamNet, a anunţat că renunţă la contractul privind sistemul informatic pentru alegeri.
Spune-ti parerea