Partidul Noua Generaţie Creştin-Democrat – Filiala Prahova a depus la Biroul de Circumscripţie nr. 31 o contestaţie prin care sesizează că în opt secţii de votare din localitatea Floreşti, preşedinţii de secţii nu permit membrilor biroului să-şi desfăşoare activitatea.
‘La aceste secţii de votare, reprezentanţii partidelor politice au fost izolaţi la mese diferite, depărtate de masa preşedintelui şi a vicepreşedintelui secţiei de votare, aceştia din urmă fiind singurii care au avut acces la documente, registre, ştampile de vot, reprezentanţii partidelor politice fiind simpli spectatori, interzicându-li-se să se apropie de masa preşedintelui şi de urna de vot, zona de acces fiindu-le delimitată de o dungă albă’, se spune în sesizare.
Contestaţia depusă de PNG-CD a fost semnată şi de ceilalţi reprezentanţi ai partidelor din BEJ, în afară de reprezentantul PNL.
Preşedintele BEJ, judecător Ionela Alina Anton, a declarat că sesizarea este în curs de soluţionare.
Spune-ti parerea