Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că trebuie să existe o schimbare a priorităţilor în politica externă, care trebuie să depăşească etapa integrării în NATO şi Uniunea Europeană, transmite corespondentul AGERPRES.
‘Va trebui să existe un lobby extern extraordinar de bine coordonat, noul guvern, va avea nevoie de extrem de multă influenţă în centrele financiare şi în capitalele influente ale lumii dezvoltate, nu numai în lumea euro-atlantică, ci şi la lumea asiatică şi la alte centre care stau pe bani grei şi pot să ofere finanţare şi investiţii pentru economia românească’, a spus Mircea Geoană.
‘Nu o să mai fie bani pentru economia reală, de aceea este necesară continuarea relaţiei cu Israelul, cu China, aducerea pe noi coordonate a relaţiilor cu Ucraina şi Federaţia Rusă, deschiderea punţilor către India, o mare putere care vine din spate şi cu care avem relaţii mai puţin dezvoltate decât cu alte ţări din spaţiul asiatic’, a mai spus preşedintele PSD, care consideră că actuala criză economică impune ’să regândim modul în care România se poziţionează în planul economiei mondiale’.
Spune-ti parerea