Reprezentanţii Biroului Electoral al Circumscripţiei 24 Iaşi au trimis, pentru soluţionare, la Parchetul de pe lângă Judecătorie, plângerea formulată de candidatul PSD la Camera Deputaţilor în Colegiul uninominal nr.9, faţă de o publicaţie tipărită la comanda PD-L.
Candidatul PSD în Colegiul nr.9 pentru Camera Deputaţilor, Doru Tompea, afirmă în plângerea depusă la Biroul Electoral al Circumscripţiei 24 Iaşi că publicaţia ‘Ziarul Nostru’, distribuită de echipele contracandidatului său democrat liberalul Daniel Oajdea, încalcă deontologia electorală, întrucât articolele publicate reprezintă un atac la persoană şi calomnie.
‘Analizând publicaţia Ziarul Nostru, respectiv conţinutul primei pagini, Biroul Electoral de Circumscripţie constată faptul că acesta conţine elemente ce încalcă principiile deontologiei electorale. Publicaţia Ziarul Nostru îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi considerat material de propagandă electorală’, susţine Marian Grigoraş, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral al Circumscripţiei 24 Iaşi.
Conform acestuia, în ceea ce priveşte solicitarea de constatare a săvârşirii infracţiunii de calomnie, se va dispune trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, spre soluţionare.
Spune-ti parerea