Costică Canacheu, candidat din partea Partidului Democrat- Liberal (PD-L) în colegiul 4 din Bucureşti, îi cere ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Anton Anton, să îi comunice măsurile pe care le va lua pentru ca acţiunile publice adresate copiilor să se desfăşoare normal.
Canacheu i-a adresat în acest sens o scrisoare deschisă ministrului Anton Anton, precizând că duminică, 9 noiembrie, poliţiştii au oprit accesul celor mici în Parcul Copiilor, locul în care îşi desfăşoară activitatea Clubul Copiilor Sector 1 Bucureşti şi unde avea loc o manifestare artistică.
‘Consider că fiecare dintre noi, aleşi sau reprezentanţi numiţi ai instituţiilor publice, agenţiilor ori autorităţilor statului, ar trebui să ne direcţionăm acţiunile exclusiv către societatea civilă, urmărind bunăstarea acesteia. Bunăstarea cetăţenilor se traduce şi în bucuria copiilor, în mulţumirea ce se citeşte pe feţele părinţilor şi bunicilor acestora atunci când copii şi nepoţii lor sunt fericiţi’, a declarat Canacheu în scrisoarea deschisă.
Conform acesteia, evenimentul ‘pe care ni l-am dorit a se desfăşura în data de 9 noiembrie s-a dorit a fi de natură să bucure cetăţenii bucureşteni din zonă, mai ales că aceştia sunt profund nemulţumiţi de lipsa locurilor de joacă pentru copii şi sunt nevoiţi să parcurgă distanţe lungi pentru a ajunge în parcurile destinate acestora’.
Candidatul PD-L în colegiul 4 din Bucureşti precizează că împreună cu senatorul Cornelia Cazacu, au fost ‘martorii unei neînţelegeri ce aduce în discuţie grava încălcare a legilor de ordine publică şi a dreptului cetăţenilor de a lua parte la manifestaţii artistice’.
Costică Canacheu menţionează că motivul invocat a fost cel al lipsei unei autorizaţii prealabile, pe care ar fi trebuit să o dea directorul Complexului Sportiv şi că în art. 3 al Legii 31/2004, care completează Legea 60/1991 cu privire la organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, se stipulează că ‘nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat’.
Canacheu adăugă că legea prevede că ‘organizatorii adunărilor au obligaţia să solicite poliţiei locale sprijin de specialitate’, care, însă, ăn acest caz nu a fost acordat.
Spune-ti parerea