Senatorul Puiu Haşotti, vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, candidat pentru un nou mandat în Senat în Colegiul nr.1, are pe perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie un nou cabinet parlamentar în localitatea Medgidia, după cel deschis la Năvodari.
Senatorul PNL Puiu Haşotti a acordat joi, 06 noiembrie 2008, audienţe pentru locuitorii din Medgidia. Problemele semnalate senatorului liberal de către cetăţenii din zonă se referă la aplicarea legilor proprietăţii, respectiv Legea 10, la aplicarea Legii 9/1998 privind compensaţiile cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, lege al cărui iniţiator este candidatul PNL la funcţia de senator în Colegiul nr.1.
De asemenea, o altă problemă adusă în atenţia senatorului Puiu Haşotti a fost cea a locuinţelor sociale. Având în vedere situaţia grea în care se află mai mulţi locuitori ai municipiului Medgidia, candidatul PNL la funcţia de senator în Colegiul nr. 1 face demersuri, alături de autorităţile locale, pentru construcţia unor locuinţe.
Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, senatorul Puiu Haşotti, candidat pentru un nou mandat în Senat în Colegiul nr.1 va acorda în fiecare joi audienţe cetăţenilor din Medgidia.
Spune-ti parerea