Petre Roman, candidat din partea Partidului Naţional Liberal pentru un mandat de senator într-unul din colegiile din străinătate, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că este nevoie de un minister care să se ocupe de problematica românilor din afara ţării.
De asemenea, Roman a criticat vidul legislativ existent în reglementarea situaţiei românilor din afara graniţelor, afirmând că această stare reprezintă, de fapt, ‘o mare culpă’ în care se află autorităţile române.
‘Mie îmi este foarte clar că, având această realitate a peste două milioane de români care muncesc în străinătate, trebuie să existe un minister al drepturilor, pentru protejarea românilor din afara ţării, cel puţin pentru o perioadă corespunzătoare acestei situaţii din prezent. Situaţia actuală, cu o lipsă de legislaţie care să îi protejeze pe ei, cei aflaţi în străinătate, ca şi cetăţeni români, este un mare deficit, o mare culpă a autorităţilor române. Acest lucru urmează să fie parţial remediat prin mandatele din Parlament alocate special pentru ei, dar evident că este nevoie şi de un minister în Guvern’, a explicat Petre Roman.
Spune-ti parerea