Şeful PNL Sibiu, Eugen Mitea, candidat pentru un post de deputat în colegiul nr.1 Sibiu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va susţine promovarea muzicii de operă, corale, dar şi a celei populare, în detrimentul manelelor.
‘La un concert coral, sala este goală. Dacă vine Vali Vijelie, este nebunie în oraş. Eu propun să o lăsăm mai încet cu manelele. Din păcate, noi la Sibiu nu avem cultură de operă şi mă doare să spun asta ‘, a declarat Mitea.
Acesta şi-a propus să promoveze şi tradiţia populară prin alocarea unui spaţiu unde să repete ansamblul profesionist Junii Sibiului. În prezent, unul din cele mai premiate ansambluri populare profesioniste din ţară, cel de la Sibiu, repetă în subsolul Casei Armatei, din lipsă de spaţiu.
Ca viitor parlamentar, Eugen Mitea se declară un promotor al muzicii de calitate.
‘ Nu am nimic împotriva celui care ascultă manele, dar mi-aş dori să cunoască şi altfel de muzică, să nu fie închistat într-un singur loc – manele’, spune Mitea.
Acesta a menţionat joi că speră ca după alegerile din noiembrie PNL să fie în opoziţie.
‘Pentru PNL, cel mai bine este să fie acum în opoziţie. Să vedem ce se întâmplă şi după alegerile prezidenţiale şi pe urmă mai vedem. Nu este o perioadă prea fericită pentru a guverna. Probabil o să avem mai multe guverne după 2008′, a explicat Mitea.
Liderul judeţean al PNL nu îşi doreşte să ajungă parlamentar şi să fie la putere, alături de preşedintele Traian Băsescu.
Mitea a primit joi drept cadou din partea contracandidatului său de la PSD, Eugen Barbu, o pungă de cafea inscripţionată electoral cu semnele social-democraţilor. Liberalul Mitea a promis că va bea cafeaua de la PSD fără teamă.
În colegiul nr.1 Sibiu pentru Camera Deputaţilor candidează şapte politicieni: liderul judeţean al PNL, ing. Eugen Mitea, vicepreşedintele PD-L, deputatul Cornel Ştirbeţ, juristul Florin Orlăţean (PSD), prof. univ. Camelia Sand (PVE), inspectorul şcolar Coloman Ştefan Keresztes (UDMR), economistul Adrian Stroia (PNGCD), ing. Ion Gabriel Frăţilă (PRM).
O opinie pentru "Sibiu: Liderul PNL face campanie anti-manele"
PNL trebuie sa paraseasca DEFINITIV arena politica sau sa se dezica de TARICEANU !
Spune-ti parerea