Liderul Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, a declarat miercuri-seară, la Târgu Jiu, că actuala criză economică mondială va radicaliza populaţia împotriva mafiei.
‘Din păcate pentru ei, în mod paradoxal, actuala criză economică mondială va avea, dintr-un punct de vedere, un efect pozitiv asupra politicii în România, adică va radicaliza populaţia împotriva mafiei’, a afirmat Corneliu Vadim Tudor.
Reiterând afirmaţia făcută cu câteva ore mai înainte la Craiova, că va depune plângere penală la DNA împotriva lui Geoană şi Tăriceanu, solicitând o anchetă asupra fondurilor băneşti ‘nepermis de mari’ utilizate în actuala campanie electorală, Vadim Tudor i-a acuzat pe aceştia că falsifică sondajele, prezentând ’scoruri absolut fantasmagorice’, cu scopul de a împiedica intrarea PRM în Parlament.
În opinia lui Corneliu Vadim Tudor, procentele cu care este creditat partidul său de unele sondaje, de 3, 4 sau 5%, sunt ‘ireale’ pentru un partid care nu este la guvernare, care ‘şi-a dat afară corupţii’ şi care ‘nu a trădat interesul naţional’.
Corneliu Vadim Tudor şi-a exprimat convingerea că şi de data aceasta se mizează pe fraudarea alegerilor, pe anularea buletinelor PRM, cum – susţine el – s-a procedat la alegerile locale şi pentru Parlamentul European.
‘Acum, când vă vorbesc, se aranjează scorurile, cine cu cât să intre în Parlament, cine şi de ce să nu intre, pentru că asta-i ţara în care trăim’, a spus Tudor.
Corneliu Vadim Tudor a fost însoţit la Târgu Jiu de fratele său, deputatul Marcu Tudor, candidat pe listele filialei gorjene pentru parlamentare, şi deputatul Petre Popeangă.
Liderul PRM a susţinut o conferinţă de presă cu caracter electoral la Biblioteca Judeţeană ‘Christian Tell’, a oferit cu autografe cartea sa ‘Cântece de dragoste’ şi a participat la o emisiune în direct la un post local de televiziune.
Spune-ti parerea