Preşedintele Partidului Democrat-Liberal, Emil Boc, a declarat, marţi, la Ploieşti, că ‘PD-L are ca prioritate continuarea acordării pensiilor şi în 2009′.
Boc a amintit, în context, de recenta declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căreia fondul de pensii nu are resurse din interior să acopere plata pensiilor şi de aceea trebuie ca banii să fie luaţi de la bugetul de stat.
‘Pensiile vor fi plătite, dar pentru asta trebuie aduşi bani la bugetul de stat şi aceşti bani nu pot fi aduşi decât de o guvernare de dreapta a PD-L’, a afirmat Emil Boc.
Liderul democrat-liberal a precizat că sunt aproape două milioane de români care muncesc în afara ţării şi care nu contribuie la fondul de pensii.
Emil Boc a adăugat că, în cazul câştigării alegerilor, PD-L va garanta, de la 1 decembrie, pensia minimă de 350 de lei, având în vedere că ’sunt peste 1,8 milioane de pensionari care trăiesc cu o pensie de sub două milioane de lei vechi’.
Spune-ti parerea