Preşedinţii unor secţii de votare din Maramureş au fost derutaţi în ceea ce priveşte locul observatorilor care efectuează sondaje de opinie.
Potrivit legii, în secţiile de votare trebuia amenajat un loc unde să poată lucra observatorii independenţi.
Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Maramureş, judecătorul Oresia Gondor, a precizat că au existat unele nelămuriri venite din partea unor preşedinţi a secţiilor de votare despre locul care trebuie să-l ocupe observatorii independenţi, deoarece legea prevede amenajarea unor locuri speciale pentru aceştia.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă a declarat că au fost semnalate asemenea neînţelegeri din partea a 4 secţii de votare, iar problema spaţiilor pentru observatori a fost imediat rezolvată.
Conform aceleiaşi surse, din momentul deschiderii secţiilor de votare nu a fost semnalată nicio problemă deosebită.
Spune-ti parerea