Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Traian Băsescu lansează un apel la respectarea legii electorale
Stire din Alegeri 2008 publicata in 28 Nov 2008.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel, vineri, la partidele politice, la instituţiile statului şi structurile electorale centrale şi teritoriale pentru a avea maximă exigenţă în respectarea legii electorale, a procedurilor, în aşa fel încât alegerile legislative să nu fie afectate de evenimente de genul celor de la alegerile locale, când s-a ajuns la repetarea scrutinului în unele localităţi.

”În baza articolului 80 alineatul 2 din Constituţia României, fac apel la toate instituţiile statului şi la partide să aibă în vedere imperativul unui proces electoral corect”, a afirmat Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, în ultima zi a campaniei electorale pentru parlamentare.

Potrivit articolului 80, alineatul 2 din Constituţie, preşedintele României veghează la respectarea Legii fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Şeful statului a estimat că rezultatul alegerilor ar putea fi validat de Biroul Electoral Central în jurul datei de 6 decembrie.

”Este doar o estimare care depinde foarte mult de nivelul contestaţiilor care vor fi. Dar am avut în vedere că, în 2004, alegerile au avut loc pe 28 noiembrie şi validarea s-a făcut pe 6 decembrie. Deci cred că putem rămâne aproximativ în aceeaşi plajă de validare a alegerilor”, a precizat Traian Băsescu, adăugând că abia după acest moment poate intra în funcţiune prevederea articolului 103 alineatul 1 din Legea fundamentală care obligă la începerea consultărilor preşedintelui cu formaţiunile politice.

La articolul 103 alineatul 1 din Constituţie se specifică faptul că preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Agerpres

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Hunedoara: Winkler face apel către secui să nu voteze independenţi
Stirea urmatoare: Botoşani: Poliţişti de frontieră, mobilizaţi la paza secţiilor de votare »
px

Stiri Asemanatoare

» Băsescu a câştigat primul tur, la Suceava
» Gorj: Mircea Geoană a obţinut 37,2% în judeţ
» Băsescu: O alianţă PSD-PNL riscă să ducă România cu 20 de ani în urmă
» Prahova: Preşedinţi de secţii, acuzaţi de abuz în funcţie
» Alba: SMS-uri electorale
» Începe votul în SUA şi Canada
» Braşov: Corlăţean a votat pentru un guvern puternic şi competent
» Galaţi: Ambulanţa a intervenit la două secţii de votare
» Gorj: Centenarii gorjeni şi-au exercitat dreptul la vot
» Vrancea: Modele de buletine de vot, găsite într-o maşină

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox