Automobilul de clasă medie Opel Insignia a fost desemnat luni Maşina anului 2009 în Europa, de un juriu format din jurnalişti din 23 de ţări, informează General Motors România. Insignia a fost desemnată câştigătoare dintre 37 de modele participante, de către un juriu format din 59 de jurnalişti de specialitate. Un număr de 20 de jurnalişti dintre cei 59 de membri ai juriului au plasat Insignia pe primul loc. Juriul a considerat că noua creaţie a celor de la Opel (în Anglia – Vauxhall Insignia) este revoluţionară pentru această marcă şi au punctat în special aspectul exterior, siguranţa activă şi pasivă, confortul, gama largă de motorizări economice, echiparea bogată, opţiunile sofisticate (precum Opel Eye care ‘citeşte’ semnele rutiere).
Spune-ti parerea